Pontes Android Apps and Games

You are here on www.android.pontes.ro, Cultură generală page
Aici găsiți informații despre jocul de Cultură generală

Content:



Cultură generală, Fii deștept!

Instalare prin Magazin Google Play: Cultură generală în Magazinul Google Play


Statistici joc

Alege o statistică din cuprinsul de mai jos pentru ca aceasta să fie afișată și să se actualizeze în timp real.

Vezi și topul celor mai buni jucători!

Afișare live a statisticii alese

Număr de teste finalizate: 306998.

Vezi și topul celor mai bune rezultate!

Statisticile de mai sus contorizează înregistrările în baza de date ale testelor finalizate începând cu 25 mai 2024.
De la apariția jocului, 22 decembrie 2017, până în 25 mai 2024 au fost jucate aproximativ 14 milioane de teste care au fost arhivate, statisticile actuale contorizând doar cea ce s-a înregistrat după 25 mai 2024.



Descriere / Ajutor / Informații



Generalități
Jocul de față vine cu o bază de date locală care conține câteva mii de întrebări din diverse domenii.
Sunt seturi de întrebări din diverse domenii precum: cultură generală, istorie, geografie, biologie, muzică, filosofie, lingvistică, film, arte plastice, literatură, sport, anatomie, zoologie, Harry Potter, tehnologia informației, Biblie, Antichitatea romană și altele.
Se pot adăuga oricând noi seturi de întrebări, fiind acceptate și cele trimise de utilizatori, cu condiția să existe minimum 150 de întrebări cu 4 variante de răspuns (60 pentru primul nivel, 50 pentru al doilea, respectiv 40 pentru al treilea nivel).
Pentru a propune un set de întrebări,, încercați varianta web a jocului la < a href="https://www.culturagenerala.ro">www.culturagenerala.ro.

Alegere seturi de întrebări
A doua opțiune din meniul principal este Alegere seturi.
Într-o fereastră alert apare lista de seturi disponibile și autorii acestora.
Seturile pot fi combinate oricum, se pot alege toate, câte unul sau câteva grupate. De exemplu, se poate juca un test în care să fie întrebări doar din Literatură și Sport.
Seturile apar cu fundal albastru atunci când nu sunt bifate, și cu fundal verde atunci când sunt bifate.
În urma selectării testelor dorite, se apasă butonul Salvează din partea de jos a ferestrei.
Pe parcursul unui test, jocul alege câte o întrebare aleatoriu din seturile alese.
Implicit este ales un set de cultură generală.
Pentru a ști din ce set anume este aleasă o întrebare pe parcursul unui test, se poate da click lung pe zona de status din partea de sus a ferestrei și, în locul acestuia, va apărea pentru 3 secunde numele setului și numele autorului.

Instrucțiuni de joc
Un test are maxim 21 de întrebări, grupate pe 3 niveluri de dificultate cu câte 7 întrebări fiecare.
Așadar, pe măsură ce este dat un răspuns corect, jocul avansează afișând câte o întrebare cu 4 variante de răspuns.
Dând click lung pe bara de status din partea de sus a ferestrei, va fi afișat în locul acestuia, pentru câteva secunde, numele setului de întrebări din care a fost aleasă și numele autorului.
Obiectivul este de a strânge cât mai multe puncte.
Punctarea se face în funcție de nivelul la care se află întrebarea, viteza de răspuns și altele, a se vedea secțiunea următoare – Sistemul de punctare.
Pentru fiecare test există câteva variante ajutătoare aflate pe bara de jos a ferestrei jocului: Jumi juma – anulează două răspunsuri greșite, Cer părerea cuiva – încearcă să aproximeze răspunsul corect, Întreb mulțimea – se votează pentru varianta corectă, Sar peste întrebare – trece de întrebarea curentă fără penalizări (valabil începând cu nivelul 2).
Toate variantele ajutătoare pot fi folosite o singură dată pe parcursul unui test.
Mai există și trei Șanse. Răspunzând de 3 ori greșit, jocul nu se termină, ci se penalizează din puncte în funcție de nivelul de dificultate prezent.
Ultima opțiune de pe bara de jos este Renunț – se poate renunța la joc fără penalizări, astfel încât utilizatorul rămâne la punctele din acel moment.

Sistem de punctare
În partea de sus, pe bara de status, apare de obicei numărul întrebări în cadrul testului și valoarea unui răspuns corect.
Pentru a vedea punctajul total pe parcursul jocului, se poate da click pe bara de status de sus, și va apărea această informație pentru câteva secunde.
Pentru fiecare răspuns corect sunt acordate câte 10, 20, respectiv 30 de puncte, în funcție de nivel.
Valoarea întrebări scade cu 10% la fiecare 10 secunde. Așadar, la nivelul 1, dacă au trecut 15 secunde, un răspuns corect în acel moment valorează doar 9 puncte.
La trecerea cu succes de nivelul 1 și nivelul 2, se mai acordă puncte bonus, câte 10, respectiv 20 înmulțit cu numărul de seturi alese. Dacă se joacă cu întrebări din 3 teste și s-a trecut cu succes de nivelul 2, se acordă 60 de puncte bonus (rezultatul înmulțirii lui 20 cu 3).
La câștigarea jocului, răspuns corect la întrebarea 21, se acordă ca bonus un total de puncte egal cu 50 înmulțit cu numărul de seturi alese.
Există multe situații când jucătorul este penalizat.
La un răspuns greșit, penalizarea este egală cu 10, 20, respectiv 30 de puncte, depinde de nivelul curent, practic penalizarea este egală cu valoarea de început a unui răspuns corect.
În cazul expirării timpului, penalizarea este egală cu 30, 20, respectiv 10 puncte, tot în funcție de nivel, iar jocul se termină fără a se mai acorda vreo șansă.
Utilizarea variantelor ajutătoare nu costă nici un punct.
În cazul utilizării opțiunii Renunț, ultima de pe banda de jos, jocul este finalizat cu totalul de puncte din acel moment.

Statistici
Accesând Statistici din Meniul principal, apar diverse informații precum: total teste finalizate, total punctaj făcut, medie punctaj per întrebare, durata medie per test, număr de jocuri câștigate și altele.
Tot aici apar ultimele teste finalizate și cele mai bune rezultate obținute cu detaliile aferente (data și ora finalizării testelor respective, durata, număr puncte etc.).
Cel mai bun rezultat poate fi trimis pentru a participa la un top on-line al celor mai bune reușite. Rezultatul este trimis cu orice nume, astfel putându-se păstra anonimatul.

Top rezultate on-line
Cel mai bun test de la un moment dat poate fi trimis oricând pentru a participa într-un top al celor mai bune rezultate ale utilizatorilor.
Oricând un utilizator își bate recordul, din Statistici, după secțiunea Cele mai bune rezultate, se poate da click pe butonul Trimite cel mai bun rezultat.
Trebuie completat un nume sau o poreclă care să apară în tabelul on-line.
Dacă rezultatul este trimis cu succes, va apărea un mesaj de confirmare în care scrie și poziția pe care se situează rezultatul în clasamentul din acel moment.
Atenție! Sunt luate în calcul doar testele trimise în mod special pentru acest clasament.
Clasamentul poate fi vizualizat la www.android.pontes.ro, secțiunea General Knowledge (Cultură generală).
Butonul Statistici și clasamente on-line de la finalul ferestrei Statistici deschide pagina de la care se poate ajunge ușor și la clasament. Butonul nu apare în cazul televizoarelor cu Android TV.

Setări
În Setări există diferite opțiuni care pot fi activate sau dezactivate, după preferință.
Activare sunete – activează / dezactivează diverse sunete care marchează anumite evenimente pe parcursul testului.
Activare muzică de fundal – activează / dezactivează fundalul sonor al jocului, sunt melodii celebre în format Midi.
Menținere ecran activ – face ca ecranul să nu se blocheze pe parcursul unui test.
Activare vorbire automată a unor mesaje – face ca vocea TTS implicită să rostească anumite mesaje, de exemplu răspunsul corect la o întrebare; este o setare utilă celor care utilizează dispozitivul cu un cititor de ecran precum Talkback.
Resetare joc la valorile implicite – face ca jocul să fie adus în starea lui inițială, din momentul instalării. Această opțiune nu șterge statisticile.

Jocul este disponibil și pentru televizoarele cu Android TV.
Jocul este accesibil în totalitate cu cititoare de ecran precum Talkback.


Jocul poate fi găsit în Magazinul Google Play dând click pe link-ul următor:
https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.pontes.culturagenerala

Cultură generală pentru Android a fost programat în Java și Android SDK de Manu (Emanuel Boboiu).

Go to start of this page

If you want to contact us, do it using the address: android [a rond] pontes [dot] ro

See programs and games by Pontes for other platforms:
www.scripts.pontes.ro

Site hosted by www.pontes.ro